Doar câteva iluzii au mai rãmas, inegale
Adunate stingher într-un templu pustiu
Aruncãndu-şi priviri covârşite de jale
Fãrã nicio speranţã pentru mult mai târziu
Nici deschisele porţi astãzi nu mai cuprind
Decât vorbe-n neştire mai ades fãrã sens
Şi-ale beznei armate peste lume gonind
Prezentându-şi onorul la nimicul intens
Ca-ntr-un joc fãrã margini, unii cad alţii pier
Nu sunt reguli anume sã mai poţi socoti
Câte lacrimi se-adunã implorând cãtre cer
Un rãgaz de iertare între noapte şi zi
