Sã poţi când, parcã, nimeni nu vrea sau nu mai poate
Sã urci spre cer când rânduri, încet, încet, coboarã
Sã vezi prin întuneric, lumina vieţii, clarã
Sã nu te-opreşti când drumul din cale te abate
Sã uiţi tot rãul lumii chiar dacã o sã te doarã
Sã cauţi adevãrul când toţi spun cã-i pierdut
Treaz sã rãmâi când lumea în somnu-i delireazã
Doar pãcii sã-i fii sfetnic şi rob dela-nceput
Sã lupţi pentru dreptate fiindu-i veşnic scut
Chiar dacã-n jur se-aude cã nici nu mai conteazã
Sã fii smerit atunci când la modã e mãrirea
Sã ierţi chiar dacã nimeni nu te-a iertat vreodatã
Sã crezi doar în iubire când dragostea-i trãdatã
Sã fii modest şi sincer, sã nu îţi pleci privirea
Când spune-vor prin bâlciuri minciuna cea sfruntatã
Sã nu arunci cu vorbe atunci când toţi aruncã
Sã nu asculţi minciuna chiar de-ţi vor da poruncã
Sã afli drum prin ceţuri când nimeni nu mai vede
În larme-adânci sã cauţi doar liniştea din stâncã
Sã crezi în tine însuţi când nimeni nu mai crede
R:Sã fii mereu aproape de adevãrul sfânt
Şi sã închei cu pacea un tainic legãmânt
Stãpân vei fi pe toate când, regãsind cuvântul,
Prin tine vor renaşte şi cerul şi pãmântul
