Ce linişte mare a cuprins necuprinsul
Şi cât de stingher se adunã furtuna
Tot mai libere pãsãri deseneazã apusul
Dorm clepsidrele-n pace şi le este totuna
Vrãjitori de duzinã s-au ascuns plini de teamã
Sã nu capete boala şi, cumva, sã nu moarã
Printre flori râd albine, glasul frunzelor cheamã
Amintiri despre lumea ce a fost prima oarã.
Dacã dragoste nu-i...mai nimic nu rãmâne
Coasa morţii, reginã, peste toate va fi
Şi, deşertul, pustiu, va fi cel ce va pune
Rânduialã şi drepturi pentru fiece zi.
Doar credinţa cã ziua ce începe curând
O vom face frumoasã împãrţind orice pâine
Va aduce din nou domnitorul cel blând
Şi iubind vom porni cãtre lumea de mâine
