În ţara mea, odatã, se mai cântau colinde
Ningea de Crãciun şi oamenii erau cuminţi
În prag de sãrbãtori se dãruiau merinde
Mergeam pe la biserici şi ne rugam la sfinţi
În ţara mea, Crãciunul era un drum spre viaţã
Cu modestie sfântã speranţe se-adunau
Iar Moşul, plin de daruri, venea spre dimineaţã
Înveşmântat în stele ce încã strãluceau
În ţara mea, prin case, în noaptea de luminã
Se regãseau românii, cu bucurie mare,
Urându-şi sãnãtate şi aşteptând sã vinã
Magia clipei sfinte, prilej de sãrbãtoare.
În ţara mea, pe uliţi, se aprindeau dorinţe
Întâmpinând pe Domnul cu suflete curate
Şi ne rugam luminii şi tainicei fiinţe
Sã ne aducã pace şi sfântã libertate
În ţara mea de astãzi...n-a mai rãmas nimic
Din frumuseţea zilei şi nopţii de Ajun
Felicitare veche, uitatã într-un plic
Departe de-armonia minunii de Crãciun
Azi, suntem tot mai singuri şi parcã mai strãini
Rãtãcitori prin bezna ce nu are sfârşit
A vieţii fãrã cântec înalt de heruvimi
Şi farã de iubirea din care am venit...
