În ce sã cred, în linişte, în soare?
În cântecul suav al dimineţii?
În testamentul zilei care moare
Sau în povestea nesfârşirii vieţii?
Sã cred cã adevãrul din pahare
Îmbracã taina fiecãrei zile?
În timp ce roadele uscate prin hambare
S-au sãturat de straiele civile
În ce sã cred, în sfatul tãu pãrinte?-
Ce mã înveţi cã totul e pãcat,
Cã singurã scriptura nu ne minte...
Iar restul e doar haos necurat...
Mã tot întreb şi nimeni nu-mi rãspunde
Iar uneori mi-e gândul tot mai greu
Ne-nţelegând de când şi pânã unde
Mã pot apropia de Dumnezeu
Ca într-un vis, un nor ce urcã cerul
Parcã-mi şopteşte-n sunete divine
Prietene, nu vei afla misterul,
Decât de-l vei gãsi pe Dumnezeu în tine
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Minunat vers, excepţionalã poezie! Sfatul meu (umil, de altfel) este sã crezi în tine! În tine şi în versul tãu este Dumnezeu! Altfel, nu ai scrie atât de divin...
