Mi-e dor de tine, tatã, aş vrea sã mai vorbim
În nopţi târzii de toamnã cu drag sã povestim
Eu despre lumea-n care nu vrem sã mai iubim
Tu despre taina umbrei în care toţi sfârşim
Mi-e dor de tine, tatã, şi-s trist cã n-am ajuns
La timp în seara-n care spre ceruri ai plecat
Erau atât de multe de zis dar n-ai rãspuns
Un zâmbet rãmãsese pe chipul tãu curat
Mi-e dor de tine, tatã, şi cred cã nu e zi
Privind spre infinitul albastru ce ne leagã
Sã nu mã rog la ceruri:în paradis sã fii
Şi sã primeşti iertarea ce-ai dãruit, întreagã
Mi-e dor de tine, tatã, dar ştiu cã unde eşti
Departe de tumultul amiezei trecãtoare
Nu ai nici griji, nici temeri, pe toate le-mplineşti
Întruchipând iubirea etern nemuritoare
