Ne-nchinãm atâtor stele care nu mai ştiu de noi
Şi atâtor sfinţi de cearã rãtãcind printre nevoi
Nicio lacrimã nu curge pe obrazul vreunui zeu...
Plictisit de vrajba lumii pare însuşi Dumnezeu...
Cui sã cerem ca lumina peste noi sã strãluceascã
Şi pe-ntreg pãmântul, mâine, numai pacea sã domnescã?
Unui chip pe care nimeni printre oameni nu-l mai vede?
Ori icoanelor în care, trist, sãrmanul nu mai crede
Papistaşilor ce-n haine aurite se îmbracã
Refuzând sã înţeleagã cât e plebea de sãracã?...
Parcã-i totul o minciunã, rugãciune în zadar
Mii de ani trecut-au fãrã sã fi coborât mãcar
Într-o pauzã de masã vreun înger printre noi
Iar când lumea nu mai rabdã...se porneşte-un nou rãzboi
Cât de tristã-i soartanoastrã!...De atîtea mii de ani
Nu e niciun drum spre ceruri care sã nu coste bani
Întristat şi plin de lacrimi ne priveşte şi Iisus
Rãstignit de cei ce umbrei doar aveau ceva de spus...
Dumnezei sunt azi bancherii şi bogaţii nesãtui
Care n-au ştiut vreodatã într-un lemn sã batã un cui
Neam de lifte-nşelãtoare stãpânind fãrã mãsurã
Tot ce mişcã şi se zbate în a noastrã bãtãturã
Prea sunt multe crunte zvastici care nu mai au vreun rost
Preoţi mândri care nu ştiu când a fost şi cum a fost
Catedrale şi biserici ce-au rãmas numai muzee
Reci altare pentru slujbe rãtãcind pe cãi lactee
Zloţii curg spre nicãierea, totul este de vânzare
Şi iertarea se plãteşte de ai plin prin buzunare
Preaînalţii vând botezul dar şi moartea fãrã chip
Transformându-ne speranţa în castele de nisip
Cum sã cumperi, oare, cerul cu vreo câţiva gologani
Adunaţi din furtişaguri sau primiţi de la sãrmani?...
Cerul nu se vinde, frate, este dorul infinit
Al clepsidrei fermecate ce pe toţi ne-a plãsmuit
Şi te-ntrebi nu este timpul sã oprim astã minciunã
Oare n-ar fi bine astãzi adevãrul sã rãmânã
Peste noi stãpân, CREDINŢA s-o pãstrãm doar în iubire
Lãsând vrajba deoparte, ca pe-o tristã amintire.
