Adevãrul e cã ziua pare uneori mai lungã
Decât cenuşiul nopţii care tinde sã n-ajungã
Celor care stau de strajã, în zadar la poarta vieţii
Şi se plâng cã vor doar beznã în lumina dimineţii
Adevãrul e cã teama n-o sã piarã niciodatã
Dacã-n jurul tãu, stãpânã, e minciuna parfumatã
Când mãsori tot ce existã doar în conturi şi în bani
Cum sã faci din lumea asta o speranţã peste ani?
"Adevãrul e-n pahare", spune-un veşnic dregãtor
"Nu-ţi dori prea multe, frate, totul este trecãtor
Nu te obosi prea tare sã-nţelegi ce-i de fãcut
Tot ce-a fost o sã mai fie şi-o vom o lua de la-nceput..."
Adevãrul e cã nimeni n-a ştiut şi nici nu ştie
De ce lumea e cum este, un cuvânt pe o hârtie
Timp cuprins într-o clepsidrã care limite nu are
Fir de praf în universul ce renaşte-atunci când moare
Iar povestea, necuprinsã, merge totuşi mai departe
Deschizând noi porţi spre taina ce nu se gãseşte-n carte
Adevãrul e speranţa visului cu trup de lut
Gând al cerului din care infinitul s-a nãscut
