Azi aleargã ca nebunul prin oraş don Valentin
Îmbrãcat în strai de searã, scoţând rar câte-un suspin
Cu cercei într-o ureche dar şi-n buze şi în nas
Tot privind cu nerãbdare la nemaivãzutu-i ceas
Are mersul cam zburdalnic, nu de parcã s-ar grãbi
Poate cautã vreo fatã cãreia îi va vorbi
Are-o floare-n mâna dreaptã, sigur e îndrãgostit
Cu iubita-n astã searã visul lui va fi-mplinit
O blondinã drãgãlaşã i-a ieşit râzând în faţã
Dar flãcãul a privit-o cu dispreţ, ba chiar cu greaţã
Şi i-a spus cu vocea stearpã, gâtuitã ca de-un chin
Piei din calea mea fãpturã, eu l-aştept pe Cãtãlin!
Iar morala e cam tristã pentru foarte multe fete
Dar aşa e când naive...l-au uitat pe Dragobete
