Între douã beri şi-o sticlã de vin ars, cum se cuvine
Tot românul îşi petrece timpul ce i-a mai rãmas
Din ecrane, cu mândrie, adunându-şi gânduri pline
De speranţã în plãcerea care prinde parcã glas
Despre muncã...vorbe grele, pentru ce şi pentru cine?...
Doar odihna şi paharul ar mai fi spre cer popas
Rãtãcind pe ale minţii încâlcite serpentine
Românaşul îşi doreşte timp etern dar...fãrã ceas
Vremuri noi vor sã înceapã şi nu par deloc senine
Rânduind anume semne ce vor scrie nou atlas
Când întreg poporul doarme orice-ar fi, potopul vine
Şi, ca mâine, vom petrece la ţãrii parastas
Nici din somn dar nici din moarte nu te poţi scula uşor
Domnul cerurilor toate multe iartã şi-nţelege
Dar sunt legi ce dau pedeapsã când de patimã ţi-e dor
Şi doreşti numai nimicul, zornãind, sã-ţi fie rege.
Cartea încã se mai scrie prin umbrare neştiute
Zilele se duc frenetic, mai nimica nu rãmâne
Nevãzuţi ne ducem traiul printre lacrimile mute
Nemaipricepând din lucruri, care-s rele, care-s bune...
