Un mare filozof spunea
Cã viaţa nu e altceva
Decât o scenã plutitoare
Pe-o lacrimã zâmbind la soare
Într-o secundã trecãtoare
Dar noi ne agãţãm de timp
Cu toţii vrem numai Olimp
Ne place doar ce moştenim
Şi nu mai vrem sã împãrţim
Cu nimeni darul ce-l primim
Ce trist când nimeni nu mai ştie
Pentru aproapele-i sã fie
Sprijin atunci când îi e greu
Aşa cum zis-a Dumnezeu:
"Sã îţi ajuţi cu drag fratele tãu!"
Se-adunã stele reci pe cer
În dans haotic efemer
Noi nu mai vrem nimic sã ştim
De-al pãcii adevãr sublim
Pe care-am fi putut sã-l împlinim
Dar vremurile toate curg şi pleacã
În sine însuşi timpul se îneacã
Tu, prietene, rãmâi aşa cum eşti
Poartã sã fii spre plaiuri îngereşti
Şi doar iubire-n jurul tãu sã creşti!
