Acelaşi tren de searã mã duce cãtre casã,
Poate obosit, poate singur, ascultând muzici moi,
Cu ţigãri rãsfirate prin plãmâni, ca o plasã
Şi cu gândul desculţ, între miercuri şi joi...
Încã ninge în mine cu fluturi de mai
Şi cerul mã sãrutã pe gurã cu stele,
În jur creşte iarba, nepãscutã de cai,
Vin copii somnoroşi, ronţãind caramele...
Într-o garã de mijloc am sã mã opresc,
Gustând aerul verde, parfumat, dimprejur
Şi poate niciodatã nu o sã mai iubesc
Ceva din lumea asta bãtrânã prematur...
Cu dorinţele toate, adunate-ntr-un sac
Voi pleca peste munte, singur, definitiv,
Las iubirea mea albã sã pluteascã pe lac
Şi mã duc, printre vremuri, cãutând un motiv.
|
