Cu sãrbãtorile, înainte de vreme,
Câteva speranţe şi câteva dimineţi,
Aşteptând lângã marginea zilei, sã cheme,
Altcineva, altãdatã, când vei putea sã înveţi
Şi tot visând, ca într-o furtunã,
Valul spart în adâncuri, în propriul gând,
Trece un nor fulguit peste lunã
Iar jalea îşi plouã tãcerile pe rând...
Ca un ţipãt în beznã,amarã licoare,
Unele zile îşi lasã parfumul lor sãrat,
Nici nu mai pricepi unde şi ce te mai doare
Iar sufletul îţi e dus, rãvãşit, spulberat
Tristeţe de cearã într-un timp strãin,
Corvoada ispitei, rãstãlmãcitã mereu,
Priveşti în oglinzi cu parfum de venin
Şi te întrebi, fãrã milã, oare-acesta sunt eu?
Cenuşã vrãjitã a zilelor foste,
Din farmecul orei, tot ce-a mai rãmas
E o şoaptã de tainã, dar cât o sã coste?
Şi cât o sã doarã?...destin fãrã glas...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Da, e un poem care, fãrã a fi perfect (în special, din cauza mãsurii care scapã, pe ici, pe colo, de sub control), reuşeşte sã sensibilizeze! Acesta este punctul lui forte, care îi asigurã nota de trecere!
