Trec zilele, iute, ca nişte pãreri
Mereu schimbãtoare, ca norii se duc
Şi altele vin, risipite dureri,
Iarã toamna-i aproape, lângã frunza de nuc...
Cade seara, pierdutã, peste liniştea grea,
Marea-şi leagãnã taina, sub un cer ca de foc
Caut luna şi...nu e, doar o singurã stea,
Atârnând sub un nor, veste fãrã noroc.
Simt prin mine zãpada, aşteptând sã te ningã
Toate ploile toamnei au tãcut într-un glas
Şi te caut prin iarna care va sã învingã
Sã ne ducem povestea, cel mai dulce popas.
Nu e nimeni prin lumea rãscolitã de vânt
În afarã de tine şi...de mine...cumva
Chiar şi seara, pierdutã, are gust de pãmânt
Plouã trist peste timpul ce nu poate uita...
|
