O camera goalã, fereastra, chitara,
Şi sufletul meu, istovit de porunci,
Pierdut, lângã mine, timpul îşi cerne povara,
Oftând melancolic dupã ieri si atunci...
Nu am nici un nume şi nu ştiu dacã sunt
Mult mai mult decât umbra rãsfiratei amiezi,
Câtã zarvã-i prin lume!-oare ce sã mai cânt?
Lângã frunzele toamnei, mâine lut sub zapezi,
Stau departe de mine, într-un rol trecãtor,
Vin şi pleacã aiurea figuranţi fel de fel,
Nu mai ştiu despre nimeni şi de nimeni mi-e dor,
Ciorna zilei de mâine pare-un simplu pastel.
