iar dacã timpul
s-ar opri
cândva
la noi la poartã,
atunci...
cumva...
ne-om întâlni
având aceeaşi soartã,
ne-om saluta
desigur,
voi scoate pãlãria,
am sã-i sãrut şi mâna,
(la ce folos mândria...)
dar
am sã-i spun,
probabil,
în faţã, clar, deschis,
chiar de te vãd, mãrite,
eu cred cã e un vis...
aşa cã...
vino,
mâine,
poate-am sã fiu acasã,
ori...
vino,
altãdatã,
tot într-o zi frumoasã,
sã ştii cã nu mã supãr,
chiar dacã n-ai sã vii,
oricum,
ştiu foarte bine,
doar tu,
mereu
vei fi...
şi,
am sã-ţi spun,
probabil,
la fel de clar, deschis,
când nu te vãd,
mãrite,
eu cred cã-i doar un vis...
|
