desigur
primul era şi cel mai naiv dintre toţi
dar poate cã toacmai acea naivitate
îi dãdea un anume farmec
îmbrãcat în cãmaşa speranţei
scãldându-mã într-un ocean de optimism
pãşeam încet dar fãrã ezitãri
pe drumul pavat cu idealuri
şi ce idealuri!
al doilea
îşi cam pierduse din avânt
speranţa îmi pãrea un spirit al ambiţiei
iar optimismul
un spirit al iluziei
pãşeam grãbit
cãci timpul nu mã mai rãbda
pe acelaşi drum
dar cu pavelele şterpelite
si n-am mai putut ţine cadenţa
cu timpul
urmãtorii ani
n-au mai ştiut de mine
treceau cu indiferenţã
şi se resemnau în urma mea
timpul mã ignora
iar eu nu mai puteam
sã-l provoc
sã-l sfidez
fãrã idealurile mele
