din cuvinte
fac mâini infinite
îmbrãţişându-mi universul
din cuvinte
mã aprind de-atâtea ori
şi ard pânã la ultima literã
fiecare cuvânt
a avut steaua lui
înainte de rostire
poemele
sunt grãmezi de stele
cãzute într-un singur loc
nici nu mai ştiu câte cuvinte
au murit pânã acum
dau sã intru în Universul timpului
vãd vulturi
ce zboarã cu viteze ameţitoare
şi nu se mai saturã de privit
voi, misterioase pãsãri!
voi care îngropaţi cuvintele
în concret…
vã cert pentru resemnarea voastrã
în faţa timpului
vã cert pentru cãderea voastrã
în capcana cercului
eu sunt singurul care am ieşit din ea
sunt singurul condamnat la nelinişte
