am tras dupã mine noaptea
de ultima umbrã rãmasã
uitându-mã cu regret la ziua ce-a trecut
pe vechea masã unde-n colţ
e penelul cu-al sãu dor de cuvinte
cãrţile devin muze
firele de praf zboarã într-un suflu adânc
pânã la capãtul gândului
pierdut la capãtul cine ştie cãrui infinit
odatã cu propria fiinţã
smulsã din trupul pãmântiu
mã înalţ pe gânduri
pânã nu mai ştiu de mine
pe mine cãutându-mã
apoi mã regãsesc
prin cine ştie ce ungher al universului meu
şi recad tot printre cuvinte pãmânteşti
ca un suflet de poem
deseori cu un oftat
trãgându-mi-se de la bãtrânul care m-a uitat
printre mecanicele clipe
aceste iluzorii firimituri de timp
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
"printre mecanicele clipe
aceste iluzorii firimituri de timp"
de ce oare
ne uitam "cu regret la ziua ce-a trecut"?
