pe coridoarele strâmte ale destinului
timpul ni se împarte fiecãruia
mereu cu speranţa îmbrâncitã spre ziua de mâine
începem a crede în idealul de mai bine
rãbdarea e o virtute
altfel ce rost ar mai avea întreaga viaţã
însã mai binele nu ştim unde e mai mult
când zilele toate sunt pradã lupului nesãtul
dinţii prezentului sfâşie timpul clipã cu clipã
trãim în trecutul tot mai adânc şi mai supus uitãrii
orbecãind dupã amintiri
ne vom pune speranţa în zilele lumii de apoi
dar cine ştie ce idealuri vom avea atunci
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Iatã cum idealul devine evanescenţã purã..Viaţa se vinde în porţii mici, la tejgheaua de la cantina sãracilor, însã omul rabdã şi sperã la o bucatã de cer, nu?
