Atat de urat si totusi…atat de minunat este ceea ce sufletul meu simte acum.
Cu un brat ma intind catre un viitor frustrant de necunoscut,dar nu ma pot desprinde nici de trecutul meu present pana acum in siguranta mea de sine. Dar ce-ar mai fi viata fara incercarile sale tipice sau acele trairi minore si ciudat de profunde?As putea da cateva raspunsuri de genul: un soi de lume nechinuita, un sirag de intamplari pur si simplu banale…
Uneori imi doresc sa am dreptate si sa pot deveni si eu o margeluta, cea mai mica si cea mai neinsemnata, pretuita doar de creatorul sau,nebagata in seama de nimeni. Totusi cineva se incapataneaza sa nu ma lase sa fac asta. Nu cunosc,nu ne-am vazut niciodata,nu-i stiu numele… pot vorbi despre el pentru ca e evident ca exista. E undeva in viata mea. Ce cauta? Nu stiu. Ce vrea? Habar nu am. De unde ma stie?
Acum ma indruma sa ating cerul cu stelele, iar maine imi va spune sa cobor cu picioarele pe pamant si sa-mi recapat maturitatea si implinirea aruncate de mine cu nesimtire. Si fac cum ma indruma…si o iau de la capat: revenind acel licurici de noapte ce ma impinge catre un loc pe care nu stiu daca il vad,daca exista. Si daca exista,as putea trai acolo? Cum arata? Ploua? Va ramane langa mine sau ma va lasa sa plang gandindu-ma la tot ceea ce as putea lasa in urma?
Mi-as dori sa fie ca in vise: sa urmez acea luminita zburatoare pana acolo. Sa ma lase sa-mi construiesc propriul lacas… pe-o strada luminata din coltul unui bloc vechi si prafuit. Pe timp de noapte doar luna sa arda negura vazuta doar de mine. Straduta-i pavata cu pietre vechi, neascunse de vreme. Din acel sol nisipos sa pot creste flori, boboc de petale si verdeata ce cu timpul sa ingroape si ultima farama de nisip. As avea grija de fiecare fir de iarba si l-as iubi. L-as saruta zilnic si nu as permite sa vina toamna niciodata.
Din cand in cand as chema briza usoara a vremurilor trecute. As mirosi din nou acel parfum… Necontenit insa m-as intoarce la acelas piept maruntel pe care l-am imbratisat si as ramane acolo…
Si daca s-ar sfarama totul pentru ca el ar pleca… as ramane acolo iubind florile calcate de talpile lui, si as sta privind spre cer.
Nu voi avea regrete, viata nu intelege sensul acestui cuvant . Nu e loc de astfel de frustrari, e o lume prea mica!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
"Atat de urat si totusi…atat de minunat este ceea ce sufletul meu simte acum."
Daca n-am avea uratul, n-am sti ce e frumosul si tot asa...
Nu regreta!
