Un sarut uscat ce nu aluneca ci cade pe obrazul ei rece... e tot ceea ce-si mai aminteste dulce din tot ce a fost. O gura de apa fara gust si un da rostit cu tot curajul prostesc strans in plamanii ei. O bataie de inima, un puls adanc si dureros urmat de un sarut al oricui, al nimanui... Se nimeri sa fie el si totusi parea ca intruneste tot ceea ce si-ar fi dorit ea pana atunci: o privire calda, un apus de soare la inceput de septembrie, un suras sincer, o floare de mac copt impietrita intre doua file de carte si un sarut pitit de-o suvita de par rebela in bataia vantului...
Frunze spulberate de-o briza tomnatica precum visele se ascund de dupa copacii obraznici.
Pe-un bulevard pustiu se aduna ganduri. Nu-s doi, doar una mergand cu baschetii preferati indraznind sa zgarie asfaltul. Degeaba sentimente dainuiesc in amintire; ce-i dus cu dorul cu dorul ramane...