ochii tãi
ceasuri tropãind pe loc secundele
cãzute uscate la peronul aşteptãrilor
încearcã sã clipeascã în cadenţa
cu care te respir
sã-mi încãlzeascã mâinile eşarfã
mijlocului
cu care vrei sã mã nãpãdeşti
licãrind
fãrã cuvinte
nu-mi mai pot elibera
condamnarea
de lacãtul lor ruginit viitor
albastru
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Nostalgic...versurile mi-aduc aminte de niste vise pierdute de ale mele.Ii dai un sens foarte bland condamnarii, ca o otrava dulce si inofensiva.Frumos!
