dumnezeu era departe
dumnezeia
eu
nu reuşeam sã sar din mine
afarã
catehismul nu fusese inventat
şi ziua era ca un flutur în vânt
printre florile de cireş scuturate din glezna dimineţii
cerul era la locul lui
departe de focul gheenei şi mãrul edenului
albastru de nori şi negru de stele
iar cuvântul cu umerii goi
şiroia peste lumea asta
şi cealaltã
cu aceiaşi silabã de luminã
pânã într-o zi când i s-a fãcut foame
şi a muşcat din cuvântul însuşi
atunci toate au devenit aproape
de departe
