Daca as fi muritoare as scrie un roman despre teama. Dar nu s. Sunt o creatura de felul diavolului, cu o singura diferenta: iubesc tot ce I muritor. Totusi, mi se rupe inima cand le privesc, stand aici, impietrita de ceva ore bune care insumate ar rezulta zile. Nu mi pasa de zapada care cade in jurul meu, acoperindu mi parul, umerii si bratele incrucisate. Pana la urma, m am pus in miscare. Mai era doar o ora pana in zori. Fara nici o noima. Plutesc. Oricine as fi, prefer sa descopar mai tarziu, mult mai tarziu, sau poate niciodata. De ce sa mi dau osteneala sa explic? Oare am murit in ziua aia? Nici chiar cei mai buni vanatori n ar fi in stare sa omoare o haita de lupi. Voi muri in flacari. Nu in frig, ca atunci pe munte, cand m au inconjurat lupii. Atunci? Atunci cand? Pierd notiunea timpului, desi ma simt mai rationala ca niciodata. Simteam cum ma schimbam la fata. Gandurile incepeau a se rari. Am facut cativa pasi spre lac. O portiune era eliberata de gheata si luminata intens de luna. Ma apropii si privesc. “ Biata nebuna!â€.. imi repetam iar si iar in cap. Aveam ochii straniu de stralucitori. Am plonjat in intuneric, croindu mi drum prin ninsoare. Intreaga viata imi parea insuportabila, atat ororile, cat si splendorile ei; dar un lucru era neclintit in mintea mea: Iubeam tot ce e muritor.
