Noaptea cea lunga ajungea la sfasit. Mi a trecut de cateva ori prin minte ca s ar putea sa mor in urmatoarele minute, dar niciodata in viata mea un asemenea gand nu ma oprise de la ceea ce imi propusesem sa fac. Durerea din ochii mei era absolut de nesuportat. Era asemeni unei lumini enorme, lumina ultima a iadului. Ma strabateau fiori reci, de parca as fi ratacit prin nameti zile n sir. Am adormit din nou. Fara vise. In trupul meu inca mocnea febra, mai putin dureros, iar tremuratul disparuse de tot. Inca o noapte aveam sa fiu prea bolnava ca sa plec de aici. Focul ardea. In camera era cald si liniste. A inceput sa ninga; curand a coborat intunericul implacabil al noptii.
