eu cred....
dar cine îmi mai dã dreptul sã cred
dacã au lãtrat câinii
când sufletul tãu a vrut sã zboare?
poate cã un stol de porumbei a plecat
sã împartã mesaje,
acolo sus,
poate ca a rãmas un gol de vise
pe marginea dintre carari.
trecãtori uimiţi şi-au fãcut cruce
şi s-au repezit la farmacie sã îşi ia de sãrbãtori
porţia lor de bârfe.
unii au inventat chiar o televiziune
cu şerpii puşi sã împartã venin cu funde
de Moş Crãciun,
dar cine, cine îmi da dreptul mie sã rãsucesc în cosciug
poveştile tale nescrise, iluziile care s-au scurs de pe pereţi
într-o noapte de decembrie?
