Cât a stat în arest i s-au prezentat diverse acuzaţii: atitudine duşmãnoasã, omitere de denunţ, tulburarea liniştii publice şi rãnirea unui reprezentant al forţelor de ordine. Ultima acuzaţie era singurul fapt pe care-l recunoştea. Noaptea şi în scurtele perioade din timpul zilei când nu era dus la interogatorii se gândea cã unchiul Aurel fusese norocos, în urmã cu ceva ani, când fãcuse acuzat de agitaţie anticomunistã iar mãtuşa Olga reuşise sã-i obţinã domiciliu forţat la Sibiu. Grig spera şi el în intervenţia salvatoare a mãtuşii. Ştia cã tanti nu mai are mare influenţã în rândul foştilor combatanţi, încã de când fusese arestat Pãtrãşcanu! Dar el nu era Pãtrãşcanu care aspirase la funcţii înalte în stat şi probabil incomodase, ci un medic ce se încurcase cu amanta unui personaj suspus. La câţi fuseserã închişi pe nedrept mai conta unul în plus!? Aflase de la Magda, care era încã studentã, cã la Sala Floreasca se organizase o adevãratã inchiziţie unde veneau muncitorii şi strigau împotriva celor judecaţi! Spera sã nu ajungã acolo!
Cât a stat închis şi-a amintit şi de prevestirea Dadei cu ,,un necaz cât de curând" dar îşi spunea cã e destul de matur sã nu creadã astfel de lucruri. Uneori avea perioade de îndoialã mai ales cã Ruxandra chiar era de ,,tobã" şi tovarãşul, care-l avertizase, de ,,picã", nu mai de picã ca el, dar oricum!
Într-a şaptea zi i s-a dat de înţeles sã aleagã între libertate - condiţionatã de un contract de antrenor la Clubul Dinamo în timpul liber - şi Ruxandra, adicã trei ani de temniţã. Îi plãcea Ruxandra dar nu într-atât încât sã piardã trei ani pentru ea! Îl durea mai mult schimbarea clubului. El care, din 1949 când se înfiinţase CSA Steaua, fãcuse antrenamente acolo, în virtutea faptului cã taicã-su fusese militar, acum, dupã şapte ani, sã treacã la Dinamo?! I se pãrea o trãdare! Dar a trãdat când a vãzut cã maicã-sa – care realizase multe la viaţa ei – nu reuşise sã-l viziteze, mãtuşa Olga nu dãduse nici un semn iar şirul acuzaţiilor ce i se aducea era pe mãsura celor trei ani de închisoare preconizaţi. A avut şi el o micã condiţie: sã nu afle cursanţii cã e medic!
Când a ajuns acasã apartamentul era aproape gol, mai aveau un şifonier şi douã paturi - câte unul în fiecare dormitor. Restul mobilierului îl vânduse maicã-sa. Cum vânduse de altfel aproape tot din casã: porţelanuri, haine, bijuterii, radioul, chiar şi numãrul de la telefon ca sã îl scape. Îi pãstrase în schimb vioara şi costumul de ginericã. Erau singurele lucruri de care Grig s-ar fi debarasat cu dragã inimã în contextul dat. Maicã-sa îl obligase, când era mic, sã ia lecţii de vioarã şi acum tot ea îl condiţionase sã se însoare. Vioara nu îi adusese nici o supãrare în schimb însurãtoarea da!
El, care pânã atunci nu dãduse prea mare importanţã lucrurilor din casã, începu acum sã le regrete lipsa. Era o durere sentimentalã. Înainte, de câte ori vedea canapeaua din sufragerie, îi apãrea în minte imaginea tatãlui sãu pe care-l vãzuse deseori odihnindu-se. Amintirea respectivã, îl salvase de multe supãrãri de-a lungul timpului. I se pãrea cã o datã cu canapeaua a dispãrut şi tatãl, chiar dacã acesta nu mai era demult. Îi lipsea şi tabloul - semnat de un pictor destul de cunoscut - în care era reprezentatã maicã-sa când era tânãrã şi pe care-l admirase de nenumãrate ori. Maicã-sa şi acum era frumoasã dar cu tabloul avusese dialoguri imaginare de câte ori i se pãruse cã e neînţeles sau nedreptãţit de cea care fusese model, mai ales cã atunci doar el avea drept la replicã! Acum, rememorând, îşi dãdea seama cã discutase mai mult cu cea din tablou decât cu cea realã!
Nunta se anulã, relaţia cu Ruxandra încetã. Doamna Angi, mãrturisi cã ştia de existenţa bãrbatului cu funcţie înaltã în conducerea statului, ce complicase viaţa nepoatei sale, dar sperase cã apariţia unui alt pretendent, îl va determina pe respectivul sã renunţe, dar nu se aşteptase la un aşa deznodãmânt.
Grig, pentru a reuşi sã o uite pe Ruxandra, îşi spunea cã de fapt aceasta încercase sã-l foloseascã în speranţa cã tovarãşul va divorţa de soţie, ca sã o ia pe ea. Oricum era prea dezamãgit ca sã-l mai intereseze adevãrul. Cu ce l-ar fi ajutat?!
Aflã totuşi cã de fapt tanti Olga reuşise sã negocieze eliberarea lui. Tovarãşul era foarte sus situat ca madam Stãncescu, singurã, cu tot şarmul ei, sã poatã face ceva. Cu ce obţinuse din vânzarea lucrurilor plãtise un avocat ce urma sã-l apere pe Grig într-un eventual proces. Cum procesul nu mai avusese loc, avocatul refuzase returnarea arvunei. Nici maicã-sa nu insistase pentru cã dosarul lui Grig nu fusese încã clasat. Poate mai avea, totuşi, nevoie de respectivul!
O vreme nu i-au mai trebuit lui Grig femei. Dupã ce o cunoscuse pe profesoarã nu-i mai venea sã se gândeascã la Aniuşa, dar nici nu avea timp, zilnic era fie la spital fie la club! În contract scria cã fiecare miliţian adus la antrenament trebuie sã stãpâneascã tehnicile de luptã la fel de bine ca el.
I se pãrea înjositor cã fãcuse medicina şi acum e obligat sã-şi dedice puţinul timp liber pentru a-i antrena pe reprezentanţii forţelor de ordine care pentru el fuseserã factor de opresiune. Îl durea cã trebuie sã-i pregãteascã pe miliţieni pentru a reduce la minim şansa ca un alt â€ŢGrig" sã-i umileascã cum fãcuse el. La clubul Steaua se dusese din plãcere la Dinamo mergea din obligaţie!
În inconştienţa tinereţii îi venea uneori sã-şi ia câmpii şi sã nu se mai prezinte la Dinamo, dar era anul 1956 şi în urma evenimentelor din Ungaria unii studenţi din România agitau şi ei apele. În Bucureşti securitatea fãcea din nou arestãri şi tanti Olga era încã supãratã pentru cã fusese nevoitã sã-şi calce pe inimã şi sã intervinã pentru el cu toate cã nu-i mai agrea pe cei de la putere. Dacã nu respecta înţelegerea risca poate sã fie închis, avea dosar de drept comun, pentru agresarea forţelor de ordine şi tulburarea liniştii publice, pentru care nu se dãduse încã neînceperea urmãririi penale. Bine cã renunţaserã la acuzaţiile cu tentã politicã!
De ar fi fost doar sentimentul de înjosire dar i se pãrea cã e şi prost pedagog. Bãieţii pãreau cã nu înţeleg explicaţiile, abia se mişcau, confundau dreapta cu stânga. Cum unii erau cu cinci sau chiar cu zece ani mai mari ca el, la început, încercaserã chiar sã-l ia la mişto, dar dupã ce le fãcu o demonstraţie cu cel mai voinic dintre cursanţi se potolirã. Mizantropia şi faptul cã lui nu-i prea plãcea sã vorbeascã îl fãcea sã comunice greu cu ei. Trebuia sã explice, sã ghideze, sã încurajeze, sã îndrume, sã corecteze, iar el ar fi vrut sã-l înţeleagã doar din priviri cum fãcea asistenta lui, madam Dumitrescu, în timpul operaţiilor.
Dupã o zi de muncã, seara când ajungea acasã, Grig intra într-o stare de apatie când îşi vedea cãrţile teancuri lângã perete. În lipsa mobilierului în casa lor se auzea ecoul când vorbeau, iar dacã maicã-sa încerca sã spunã ceva devenea irascibil. Îşi închipuia cã orice cuvânt sau gest al ei este o acuzaţie la adresa lui. Din cauza lui rãmãseserã cu casa goalã! Avea douãzeci şi şase de ani şi era mai prost îmbrãcat decât în perioada în care lucrase în provincie! Îşi recunoştea o parte din vinã dar dacã nu ar fi fost dorinţa ei de al vedea însurat nu ar fi ajuns într-o asemenea situaţie. Orgoliul lui era rãnit grozav!
