interviu cu scriitorul Horia-Roman Patapievici
(n. 18 martie 1957)
- Care credeţi cã sunt principalele probleme cu care se confruntã acum domeniul cultural din România?
- Unul este cel material. Nu cred cã existã în momentul de faţã o relaţie sãnãtoasã între finanţarea de stat şi culturã â€" pentru cã finanţarea de stat impune un concept, care mie îmi stârneşte o repulsie vie, acela de culturã oficialã. Din pãcate, doar acesta este promovat. Zona vie a culturii â€" care este strict privatã şi care nu poate, n-are dreptul sã se lase îmbrãcatã în aceste chingi ale culturii oficiale â€" este uitatã. Al doilea aspect este relaţia dintre sectorul economic privat şi zona de culturã privatã. Deocamdatã nu existã un bun parteneriat între capitalişti şi creatorii de artã. Sper sã fie creat. Existã un contencios vechi. Artiştii s-au instituţionalizat în conştiinţa publicã, în secolul al XIX-lea, pe modelul romantic, ca nişte detractori şi inamici ai capitalismului. Eu personal, ca scriitor, mã consider un mare prieten al capitalismului, fãrã de care cred cã orice viaţã socialã ar fi irespirabilã. Revista pe care o scot, "Idei în dialog", militeazã, nu verbal şi ideologic, ci practic, pentru o relaţie normalã între creatorii de culturã şi ordinea proprietãţii private, care este capitalismul. O altã problemã ţine de proasta irigare a ţesutului cultural. Avem un sistem circulator prost. Deşi suntem tineri, suferim de un soi de trombozã generalizatã. Asta se vede din faptul cã oamenii nu comunicã între ei, ajung foarte rapid sã se deteste, atunci când se criticã reciproc. Grupuscurile se individualizeazã foarte gelos pe baricade ideologice şi din spatele acestora se înjurã şi se flegmeazã unii pe alţii.
- Nu intervine, oare, în fiecare şi frica de a nu-şi pierde locul, o teamã absurdã, generatã de o mentalitate pãguboasã?
- Astea nu sunt problemele oamenilor de culturã, ci ale belferilor. Omul care s- nãscut cu scaunul lipit de cur nu este un om de culturã. Este un belfer. Bineînţeles cã existã şi conced acest lucru. Al treilea aspect este izolarea dublã a culturii române: de vecini â€" noi, cultural vorbind, nu ne cunoaştem vecinii â€" şi de lucrurile care se dezbat acum în Occident. Existã şi un al patrulea aspect, care ţine de o anumitã ecologie defectuoasã a culturii românesti. Cultura românã este blocatã în modelul "sau sunt autohtonist sau sunt occidentalist". Ei bine, existã o a treia cale. Revista pe care o scot militeazã pentru ceea ce Sorin Antohi a numit "a treia cale". Nici occidentalist, ceea ce înseamnã sã import ca o maimuţã tot ceea ce se face în Occident în momentul de faţã, dar nici autohtonist, altfel spus, sã pornesc de la ideea pur fantasmaticã cã ar exista o identitate româneascã ce trebuie prezervatã ca-n grãdina zoologicã animalele rare.
- Ce pãrere aveţi despre gãştile literare?
- O pãrere execrabilã. Eu sunt victima publicã a gãştilor literare. Dupã ce m-a executat gaşca naţionaliştilor în `96, dupã "Politice", dupã 2001 m-a executat gaşca progresistã de la revista "Observatorul cultural". Am o pãrere foarte proastã şi cred cã reprezintã o serioasã frânã în vindecarea trombozei de care vorbeam.
- Cineva spunea cã ele sunt inima, plãmânul şi ficatul unei literaturi. Cum comentaţi aceste cuvinte?
- Grupurile culturale, da. Dar nu gãştile. Gaşca este o haitã. Ori, eu nu cred cã ficatul â€" un lucru atât de respectabil şi vital vieţii noastre poate fi asociat cu ideea de gaşcã. Grupurile literare funcţioneazã dupã formula junimistã "intrã cine vrea, rãmâne cine poate". Asta este fiziologia grupului cultural. El nu este exclusivist, în sensul cã trebuie sã ai grupa sanguinã A2, sã fi citit 20 de cãrţi pe care eu sã ţi le indic şi sã ai diplomã de la nu ştiu ce facultate. Nu, oricine poate intra, dar rãmâne cine poate.
- Dupã succesul obţinut cu "Omul recent", ce va urma sã aparã pentru cititori?
- O carte mozartianã, care porneşte de la o conferinţã despre cosmologia lui Dante. Un subiect aparent inactual din poetul meu favorit, Dante. Cartea va apãrea la "Târgul Gaudeamus".
- V-au fost traduse, în ultima vreme, lucrãri în strãinãtate?
- "Omul recent" a fost tradus în spaniolã. Existã o traducere la "Zbor în bãtaia sãgeţii", apãrutã în englezã şi una în francezã, dar nefinalizatã încã.
- Cum vã vedeţi inamicii din spaţiul cultural?
- Problema mea cu ei este una singurã. Sã construiascã argumente şi nu injurii. M-am sãturat sã fiu considerat fundamentalist ortodox, antisemit şi legionar. Sunt lucruri cu care nu am nici o legãturã şi, cu toate astea, de patru ani, asta mi se pune continuu în cârcã. Ultimul care a recidivat este cineva de la "Adevãrul literar şi artistic", care a fãcut un caz din a demonstra cã sunt un fundamentalist ortodox şi din aceastã calitate sunt un pericol pentru pentru democraţia româneascã şi cã sunt un reprezentant al Şcolii de la Pãltiniş â€" n-am nici o legãturã cu Şcoala de la Pãltiniş, care ar fi, în viziunea acestui om de la "Adevãrul literar", reprezentanta culturalã a extremismului politic interbelic. Se încearcã sã se demonstreze cã sunt un fundamentalist ortodox şi din aceastã calitate sunt un pericol pentru democraţia româneascã şi urmaşul legionarilor.
- E mai dificil sã fii scriitor decât director de revistã?
- Este destul de greu, pentru cã sunt responsabilitãţi diferite. Asta, abia acum învãţ, cum sã fac şi sã conduc o revistã. Este o mare provocare pentru mine venitã în urma unei discuţii cu Sorin Marin, în care-i spuneam: "Ştii ce ne lipseşte nouã? Ne lipseşte o tribunã de la care sã se poatã face într-un mod decent o deubatere a ideilor". Şi el mi-a spus: "Fã-o tu!"/ "Dar cum s-o fac?"/ "Gãsim finanţare şi scoatem o revistã care sã fie de tipul ãsta". Aşa a apãrut revista "Idei în dialog".
- Aveţi nelinişti? Ce vã îngrijoreazã cel mai mult în viaţã?
- Sunt un om profund neliniştit şi tulburat. Mã nelinişteşte mediocritatea clasei noastre politice. Urmarea mediocritãţii este cãderea în autoritarism. Societatea este foarte apaticã, în raport cu cât de intrepidã este clasa politicã în a acumula averi şi poziţii de putere. Mã nelinişteşte fragilitatea instituţionalã a ţãrii mele. Mã nelinişteşte cã nu reuşim sã ne aşezãm şi mã nelinişteşte faptul cã sunt muritor şi cã voi avea de dat socotealã lui Dumnezeu pentru faptele mele.
material realizat de Gabriel Dragnea în octombrie 2004
