Hotãrât şi neliniştit ca o
ploaie de primãvarã,
am pedalat pe bicicleta
copilãriei, veche şi ruginitã,
obositã de drum şi de clipe
în oraşul de tainã şi dor: Ruga.
Mergeam încordat pe alei
în zgomot de lacrimi trimise
spre cer, ofrandã şi dorinţã.
Lumânãri la ferestre
mulţumeau nopţii,
lângã colaci cu iz de
smerenie şi spaţiu sacru.
Umbre ale privirilor
deznãdãjduite se ridicau
deasupra bisericii închise,
ca într-un dans al iertãrii.
Încolţit de tulburare,
amorţit, încãtuşat de
teama necunoscutului
împingeam bicicleta
spre marginea oraşului,
hrãnit cu suspin şi rugãciune.
Doar eu sunt
pe alei, printre clãdiri
cãutând rãspunsuri dincolo de
zidurile condamnate la tãcere.
Întorcându-mi privirea
am început sã tremur
zâmbind. Plouã.
Lumânãrile s-au stins brusc
sub semeţia coloanei a şasea.
E duminicã şi clopotele bat.
M-am trezit devreme.
Lãcrimez cu optimism.
Sufletul îşi serbeazã
renaşterea.
Gabriel Dragnea
25 august 2012
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Vibrant poem Gabriel, cu emotie l-am citit
""Doar eu sunt
pe alei, printre clãdiri
cãutând rãspunsuri dincolo de
zidurile condamnate la tãcere.""
