interviu cu Alex. Ştefãnescu, critic literar
(n. 6 noiembrie 1947)
- Domnule Alex. Ştefãnescu, sunteţi critic literar, redactor al revistei â€România literarãâ€, dar şi membru în juriul ce decide încotro se îndreaptã â€Cartea Anuluiâ€. De ce tocmai â€România literarã†oferã acest premiu?
- â€România literarã†se ocupã de literatura românã de foarte multã vreme şi este o revistã cãreia i se recunoaşte autoritatea moralã şi profesionalã în acest domeniu. Pe de altã parte, însã, nimeni nu opreşte alte reviste sã dea şi ele premii. Aceastã fundaţie, â€Anonimulâ€, ne-a ales pe noi, tocmai atrasã de prestigiul nostru, ca sã ne punã banii la dispoziţie. Dacã alte reviste vor sã dea şi ele premii, n-au decât s-o facã şi atunci apare o competiţie, care este foarte binevenitã.
- Cui i-a venit ideea înfiinţãrii premiului?
- Fundaţia de care vorbeam înainte, care finanţeazã într-o oarecare mãsurã â€România literarãâ€, ne-a oferit posibilitatea de a oferi acest premiu, lãsându-ne pe noi sã alegem ce carte vrem, fãrã sã se amestece în vreun fel. Existã un ritual al acordãrii premiului. Juriul este foemat din şapte membrii ai redacţiei şi discutã cu mult timp înainte despre cãrţile apãrute pe parcursul ultimului an. Se stabilesc nominalizãrile şi apoi, într-o şedinţã secretã, care are loc cu exact o orã înaintea decernãrii premiului, alegem premiantul.
- Întorcându-ne la postura dumneavoastrã de critic literar, ce pregãtiţi pentru cititori?
- Lucrez de aproape zece ani la o â€Istorie a literaturii române contemporaneâ€, referitoare la perioada 1941 şi pânã în prezent. Este vorba de o perioadã mai puţin cunoscutã, pentru cã scriitorii care o reprezintã sunt încã în viaţã şi nu este uşor sã te pronunţi în mod obiectiv asupra unor contemporani ai tãi, pentru cã ei pot avea reacţii de nemulţumire; unii dintre ei sunt influenţi, au funcţii importante. Îţi trebuie o anumitã detaşare şi chiar un anumit spirit de sacrificiu ca sã scrii ce crezi despre literatura românã contemporanã.
- Vã este teamã de oamenii aceştia influenţi?
- Sigur cã mi-este teamã, dar nu atât de oamenii influenţi, cât de autorii obraznici, pentru cã România este pilnã de oameni obraznici şi unii dintre ei pretind cã sunt şi scriitori. De fapt sunt scriitori fãrã valoare. Culmea este cã tocmai cei valoroşi sunt mai modeşti şi mai resemnaţi şi acceptã verdictele unui critic, în timp ce aceia fãrã valoare sunt agresivi şi revendicativi. Am şi propus odatã cã, aşa cum existã o lege care pedepseşte hãrţuirea sexualã, ar fi bine sã aparã o lege care sã pedepseascã hãrţuirea literarã. De multe ori mã simt hãrţuit, în calitate de critic literar. Dupã ce public aceastã carte, o sã plec undeva la ţarã, sã mã ascund câteva luni. Cartea este un fel de bombã, o las sã explodeze şi dispar...
- În concluzie, riscaţi şi veţi include şi acele persoane influente în paginile Istoriei?
- Bineînţeles. Asta nu înseamnã cã fac vreo concesie în cuprinsul cãrţii. Voi fi necruţãtor. Nu ţin cont nici de prieteni, nici de duşmani. Scriu exact ce cred despre literatura românã, însã vreau sã spun cã mi-e teamã de reacţiile lor de dupã apariţia cãrţii.
Este prea multã minciunã în România. În domeniul literaturii laudã toţi pe toţi, iar atunci când totuşi se emit şi opinii negative, de fapt se rãzbunã unii pe alţii, nu pentru cã, într-adevãr sunt nemulţumiţi de o carte sau alta.
- V-aţi gândit şi la un volum II al cãrţii?
- Da, dar acum n-o sã mai scriu despre cãrţile proaste ale unor autori necunoscuţi, ci despre cãrţile proaste ale unor scriitori consacraţi.
- De ce?
- M-am simţit ca un inspector de la O.P.C., care vrea sã apere interesele consumatorului de literaturã, pentru cã librãriile sunt invadate de titluri proaste. Unii oameni, care nu au timp ca mine, sã citeascã sute de cãrţi şi sã aleagã, pot lua din greşealã o carte proastã şi îşi pot face ideea greşitã cã toatã literatura românã este aşa, ceea ce nu este adevãrat.
- Şi dacã v-aţi înşelat în privinţa unor cãrţi, catalogându-le drept proaste?
- La cãrţile proaste este foarte evident cã sunt proaste.
- Daţi-ne şi nouã un exemplu de carte proastã.
- De curând a pãrut o carte de Shaul Karmel, cu o prefaţã semnatã de preşedintele Academiei Române, de Eugen Simion, care nu ştiu din ce cauzã este foarte politicos şi laudã aceastã carte, deşi ea cuprinde versuri plictisitoare şi cu pretenţii de filosofie, care îl fac pe autor caraghios. Un fel de Coana Chiriţa a zilelor noastre.
- Care sunt criteriile de recunoaştere ale unor astfel de cãrţi proaste?
- Aceleaşi ca şi la alte produse: sunt falsificate sau expirate. În prima categorie, autorul simuleazã cã este scriitor, cã imitã literatura. În fond este o falsã literaturã. În cazul celor expirate, produsele literare sunt demodate, autorul scrie ca în secolul al XIX-lea şi asta nu mai prezintã interes în momentul de faţã.
- Şi pentru cã a venit vorba de politeţuri misterioase, ca şi manevre literare, credeţi în manifestãrile bisericuţelor, a gãştilor literare?
- Cred cã existã, dar nu cred cã ele sunt o soluţie pentru buna funcţionare a literaturii. De fapt, scopul nostru este sã cucerim publicul. Noi degeaba ne întâlnim la restaurant şi stabilim, noi între noi, care este scriitorul cel mai valoros.
- Un autor binecunoscut spunea cã aceste bisericuţe sunt, de fapt, plãmânul, inima, ficatul şi oxigenul unei literaturi....
- N-ajutã la nimic. De obicei, din cauza lor se pierde foarte mult timp. În loc sã-ţi pierzi timpul prin restaurante, mai bine stai acasã la masa de lucru şi încerci sã scrii texte valoroase. Dacã poţi. Dacã nu, trebuie sã renunţi din timp, ca sã nu îţi ratezi viaţa şi sã te ocupi de altã profesie.
interviu realizat în octombrie 2004 prezent în cartea â€27 Dialoguri - Construcţii incompleteâ€, Ed. Tiparg, 2013
