Poate cã Toamna a venit
Ȋn Casa noastrã Fericitã !
Poate cã tâmpla s-a albit
Ȋn Vârsta veşnic înnoitã ,
Şi Gândul nostru lin , s-a dus
Ȋncet , spre Parc , la o plimbare !
Mã uit la Soare : N-a apus !
E încã-acolo ! De ce oare ?
Poate cã Iarna va veni
Şi Ea , cu vreo Ninsoare Bunã !
Cu Doamna mea de Veşnicii
Privi-vom clipe ce se-adunã ,
Sau ne vom duce la "culcuş" ,
Strângându-ne uşor în braţe !
Vom depãna , deci , niţeluş ,
Din Amintiri , istorii hoaţe ,
Sau , poate vom dormi vizaţi
De Ȋngerii ce stau de pazã !
De-un Vis uşor suntem chemaţi ,
Pânã prin Ziua ce urmeazã !
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O poezie, care conform tradiţiei romantice, asociazã cu multã tandreţe efemeritatea umanã cu schimbãrile naturii. Sfãrşitul nu este unul rece, petrecut în solitudine, ci de comuniune cu partenera de viaţã /Doamna mea de Veşnicii/, de observare a prezentului şi de rememorare a trecutului. Poezia poate fi uşor ascunsã printre alte surate dedicate toamnei de cãtre scriitori precum Eminescu (1884), Alecsandri (1867),Coşbuc (1893), Goga (1905) sau Topârceanu (1920).
