Bunica Mãrgãrinta, femeie credincioasã, fusese ceea ce s-ar numi mama rãniţilor. Casa bunicilor era lângã primãrie şi şcoalã aşa cã toţi cei care soseau în inspecţii sau cu diverse treburi la cele douã instituţii erau trimişi pentru cazare şi masã la mam’ Mãrgãrinta. Asta se întâmpla şi înainte şi dupã anul 1947.
Cum dupã proclamarea republicii se punea mare accent pe propagandã, a avut bunica din plin asupra cui sã-şi reverse marea bunãtate. Bunãtate care era temperatã, din când în când, de cele douã fete care nu se mãritaserã încã (una era prea tânãrã cealaltã neatractivã).
Propagandista comunistã, o biatã fatã de la oraş, ce fusese trimisã sã construiascã o societate mai bunã, dupã ce în ziua respectivã terminase de rãspândit lumina comunismului în sat, întoarsã la gazda ei avusese parte doar de cazare nu şi de masã. Asta poate din rãutatea celor douã mezine ce au hotãrât sã o înfometeze pe biata agentã cu propaganda, pentru a se rãzbuna cã propovãduieşte colectivizarea! Toatã noaptea s-a perpelit sãraca cu maţele chiorãind şi admonestând: â€Ţfir-ai tu sã fii Frosinico!". Cea admonestatã era îngrijitoarea de la primãrie care o trimisese la mam’ Mãrgãrinta sã se cazeze.
Sper cã mama şi-a mãrturisit şi preotului rãutatea din adolescenţã!