Tatãlui meu
Din neam adânc, de oameni drepţi şi rari,
maestru al luminii, cu mâini de-argint şi har,
mereu statornic — om, tatã, soţ, frate —,
ai strãlucit prin fapte, nu prin vorbe înalte.
În şcoala vieţii, la LTP, rãbdãtor,
ai plãmãdit destine, ai dat viselor zbor.
Fiecare lecţie — o adiere blândã,
fiecare cuvânt — o razã ce încã ne cuprinde.
Anii te-au ostenit, dar n-au stins flacãra,
în ochii tãi se oglindea lumina,
iar tãcerea ta purta o grea mãreţie,
ca un munte ce-şi poartã taina-n veşnicie.
Eşti tatãl cel puternic, înţelept şi curat,
a cãrui neam se ţese din suflet şi din fapt.
Zâmbetul elevilor, privirile lor calde,
sunt florile ce-ţi cresc în inima cea mare.
Ţie, tatã, în tãcere îţi închin cuvântul,
cãci dragostea ta pentru viaţã mi-a dat rostul.
Ai ţesut din vise drumuri luminoase,
şi-n urma ta rãmân lumini nemuritoare.
|
