De-a lungul unui parcurs iniţiatic care s-a întins pe mai mulţi ani, am traversat un proces profund de transformare interioarã. A fost un drum presãrat cu lacrimi, dar şi cu momente de claritate, în care am învãţat sã privesc direct spre propriile suferinţe şi traumatisme, fãrã a le mai evita. Le-am recunoscut, le-am conţinut şi, treptat, le-am transmutat în vindecare.
În acest proces de tip jungian, un adevãrat demers de individualizare, am început sã-mi recalibrez dimensiunile interioare ale lui anima şi animus, descoperind echilibrul subtil dintre ele. Am învãţat sã integrez pãrţile de umbrã, acele fragmente ale sinelui care, odinioarã, rãmâneau ascunse sau respinse.
Prin aceastã lucrare interioarã, am reuşit sã ies la luminã, poate nu doar ca o versiune idealizatã, ci ca una mai întreagã, mai conştientã şi mai autenticã. Am început sã trãiesc dintr-un loc al integrãrii, în care femininul şi masculinul interior nu se mai opun, ci se completeazã şi se armonizeazã.
Pe acest drum, încet îmi urmez calea, presãrând flori, petale de trandafiri, de bujor şi flori de iris. Este modul meu de a marca fiecare pas, de a recunoaşte frumuseţea procesului şi de a onora transformarea care are loc în tãcere.
Nu mai am aşteptãri şi nici dezamãgiri; gândurile s-au sedimentat şi purificat, iar florile albastre ale nostalgiei au început, timide, sã-şi şteargã tristeţea. Încep sã vãd frumuseţea în orice situaţie, iar binele şi rãul, ca expresii ale dualitãţii, îşi pierd treptat rigiditatea şi sensul absolut pe care îl aveau cândva.
Nu am pretenţia cã am devenit o mare maestrã spiritualã şi nici nu doresc sã mã ofer ca exemplu personal; las aici doar o mãrturie pentru cei care, asemenea mie, urmeazã acelaşi drum anevoios al regãsirii de sine.
Înţeleg cã fiecare om îşi trãieşte propriile procese interioare în ritmul sãu, iar uneori tãcerea sau ezitarea sunt expresii ale unor emoţii nerostite sau ale unor limite personale încã prezente.Fiecare dintre noi rãmâne responsabil de propriul parcurs, de propriile alegeri şi de modul în care îşi gestioneazã deschiderea, vulnerabilitatea sau imaginea de sine.Consider cã uneori, a nu mai interveni reprezintã o formã de echilibru şi de eliberare, atât pentru celãlalt, cât şi pentru sine.Orice ciclu karmic îl consider astãzi, terminat, vindecat.
Las lucrurile sã se aşeze de la sine, fãrã presiune şi fãrã graba unui rãspuns. Ceea ce este autentic şi menit sã se întâmple va apãrea în mod natural, dincolo de orgolii, dincolo de rezistenţe şi dincolo de tãceri.
Iar în acea linişte, fiecare îşi poartã propriul adevãr, propriile alegeri şi consecinţele lor. Iar eu, plecatã, voi rãmâne în continuitatea drumului meu, departe de ceea ce a fost, dar fidelã valorilor mele si a ceea ce sunt.
