Sunt clipele petrecute
pe acea bijuterie oferitã
lui Carol al II-lea,
iahtul nostru regal gãlãţean preferat.
Acolo, visând îmbarcãri pe mãri îndepãrtate,
din vis mi-au crescut aripi în primii douãzeci de ani.
Ai rãmas nemişcat, plutind
pe valurile Dunãrii,
în acelaşi port, în acelaşi loc, tãcut şi solemn.
Tu, visul generaţiei noastre,
al rebelilor şi al rock-erilor,
semn al unei libertãţi vesnic gustate.
Ai rãmas în memoria noastrã
ca o noapte fãrã sfârşit,
în serile de Revelion pierdute în timp.
Au rãmas doar amintirile,
iar strigãtul nostru: - Libertate -
s-a stins în ecou.
Revenind iar şi iar din exil,
am strigat în zadar: - Libertate -
Te-am gãsit plecat mai departe,
ancorat printre insule uitate,
plutind spre alte fericiri.
Vise aurite, argintii,
şi tu, transformat,
în ceea ce erai de fapt: iahtul NAHLIN,
ca o legendã cu nume de şef indian.
Cea mai bunã dozã de inefabil este sã retrãiesc,
din nou, acele valuri de libertate.
