În noaptea în care luna, mã va ajuta sã fiu
cãlãtor pe ape line, fãrã valuri, fãrã ceaţã,
voi vedea cum toatã apa de sub mine-ncet îngheaţã,
luna, cãpãtând nuanţa unui râu alb-argintiu.
Lumile superioare vor deschide-n mine simţuri
şi lungimi de ani vor trece într-o clipã de uimire,
sufletul va fi pecetea stãrilor de nemurire
şi dantelãrii de gheaţã mã vor libera din lanţuri.
Lunec, lunec. Luna creşte într-o noapte cât în zece,
rare, cu luciri de gheaţã, unduirile de-argint
mã vor prinde într-o clipã într-un
vis din labirint,
peste-al cãrui zid înalt, doar lumina poate trece.
