ţi-aş sãruta fruntea
de abia dupã ce ţi-ai spus rugãciunea,
dupã ce, ea, aceasta
ar scrijeli în privirea ta
un alt soi de a dori şi a mã mângâia,
departe de ce e trupesc şi fãrã cãldurã
ţi-aş împreuna mâinile şi amândouã le-aş sãruta,
ca un soi de psalm, înfãptuit de abia dupã ce te-ai închina cãtre dragostea supremã,
nu cãtre mine, o simplã creaturã
ce tânjeşte dupã cuvinte de noapte bunã
ochii ţi i-aş pupa pentru a-ţi aminti
de copilul ce ai fost şi încã vei mai fi,
nu mã sãruta înapoi şi nu-ţi închipui de astã rugãminte în alt mod în care te-as iubi
decât în cel în care,
om ai muri şi serafim ai deveni
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O poezie cu formã contemporanã, care sfideazã încorsetãrile tradiţionale ale ritmului şi rimei. Un eu liric adolescentin, oscilând între sacru şi profan, în cãutarea unei iubiri absolute, dumnezeieşti. Textul denotã o gândire profundã şi o sensibilitate aparte! Continuaţi sã scrieţi!
