Susurã fântâna, dar este piatra de izvor
Care se fãrâmã şi frãmântã gândul uşor;
Ancore aruncã în valuri de spumã şi întinde
Cerneala abisului în nopţi ce Luna cuprinde.
Fantasma unei trãiri nu în viaţã, dar în scris,
Bântuie ce-am chemat singur, dar nu este învins;
Ori e vântul sau cântec de Sirene,
Dar mai bine e sete de existenţe perene.
Ce-ar putea adãpa sufletul meu dupã rime,
Dupã liniştea cântatã de privighetori sublime,
Mai mult decât deşteptãri în diamante de luminã,
Unde şi albatroşii chemaţi fãrã de vinã?
