Deschid uşa
şi inspir
adânc,
Aerul relativului,
Sunt o lacrimã,
A TA!
Acum pãşesc asfalt,
ori faţa ta,
E umed,
A plouat din suflet,
cu ochi albaştri,
Acum,
un vârf de munte
Din faţa mea!
privesc UN soare;
De-abia rãsare,
ziua zboarã:
Viitorul e trecut,
deja!
Apune,
ca şi inima ta!
