Sufletul ochilor
Ascunzi tristeţi care ştiu sã râdã,
Te închizi în cuşti cu zãbrelele rupte,
Încerci sã porţi o mascã prea hâdã,
Dar ochii te trãdeazã şi-mi spun multe.
Arhitectura disperãrii o cunoşti,
Zeii tãi pe un cer subteran transpir,
Sânge decolorat de nopţi albe împroşti,
Prin strãlucirea amarã a unor ochi de safir.
Sub cãlcãtura ta piatra se sfarmã,
Te plimbi poetic într-o mantie de ceaţã,
Oricine te-ntâlneşte nu mai vrea sã doarmã,
Cãci e vrãjit de privirea ce sufletul
îngheaţã.
Sãrbãtoreşti monştrii cãci sfinţii te-au
pãrãsit,
Îndoieli aromate arunci şi-n Dumnezeu,
Ai frînt zâmbetele îngerilor ce te-au iubit,
Asta îmi strigã ochii tãi umezi … mereu.
Ascultã tãcerea şi înãbuşi-i glasul,
Culege speranţe şi împleteşte-ţi cununa,
Cu zeul iubirii ţine mereu pasul,
Acum, aici, acolo, niciodatã şi întotdeauna.
|
