Lumina tainicã ademenea infinitul cu raze mãrunte scãldate în rouã.
Era dimineaţã într-o garã aglomeratã de plecãri. Prea puţini mai reveneau în locul natal, cãutau alte drumuri, noul, un trai mai bun. « Ei nu ştiu cã oriunde se vor duce, lumea lor interioarã nu se va schimba? Umbrele trecutului îi vor urmãri dacã nu vor şti sã preţuiascã ceea ce au în prezent. Iluzia viitorului îi va amãgi şi nu vor cunoaşte adevãrata viaţa». Se gândea Ana. Işi aştepta iubitul care întârzia. Peste un sfert de orã, pleca trenul. Da, pleca sã facã rost de bani şi cu ocazia asta sã cerceteze locul. Cãuta un loc mai bun pentru ele. Sã fie mai aproape de doctori şi sã aiba un servici mai bun. Dar ea ştia ca el se cauta pe sine. «Oare acolo se va regãsi? Atunci când l-am intrebat ce vrea de la viata, era aşa gânditor… de parcã îşi chema apusurile sã rãsarã din nou în privire. Acum are ochii opaci, nu mai sclipesc ca atunci când ne-am cunoscut. Doar uneori când uita de tot, începe lumina sã reaparã pe chipul lui. Şi are un zâmbet atât de frumos… Pãcat cã nu mai are puterea sã zâmbeascã, de când mama lui e bolnavã. Of, uite ca vine. Mai are zece minute sã prindã trenul».
â€" Buna Ana, ce bine ca ai venit! Îmi era teamã cã nu ai sã înţelegi…
â€" Buna Mihai! Eu te-am înţeles mai bine decât crezi. E drumul tãu pe care trebuie sã-l urmezi dar, doar dacã asta simţi cã e mai bine. Sã nu regreţi nimic. E decizia ta şi eu o respect.
â€" Da Ana, m-am împãrţit în douã. O parte ar vrea sã rãmânã aici, cu tine şi cu mama… iubirile mele. Lacrimile începuserã sã aparã în colţul ochiului şi încerca sã se abţinã. Ştia ca asta o va face şi pe ea sã plângã. Te rog sã ai grijã de mama, sã treci pe la ea din când în când. Trei luni vor trece repede, doar cât sã fac bani pentru tratamentul ei. Dacã rãmân aici o sã câştig prea puţin şi boala se agraveazã fãrã îngrijire. Sã veghezi dacã mãtuşa are grijã de ea.
â€" Da Mihai, o sa am grijã.
Emoţiile nu mai încãpeau. O strânge tare de mânã, de parcã nu ar mai putea sã-i dea drumul. O priveşte încã o datã şi îşi ia rãmas bun.
â€" Sã ma aştepţi Ana, sã ai grijã de tine. Eu o sã mã gândesc mereu la tine. Dacã e ceva urgent, sã-mi dai telefon.
â€" Bine Mihai. Uite vezi, nu plâng, aşa cum ţi-am promis. Sunt tare.. Şi inima începuse sã-i batã mai puternic. Mihai îi dã un sãrut pe frunte şi pleacã. Nu avea puterea de mai mult. Lacrimile acum îi curgeau, dar ea nu mai putea sã îl vadã. Trenul a plecat şi Ana a privit în urma lui pânã când s-a pierdut în zare. Acum nu simţea decât linişte. Mirosul lui era imprimat încã în jur. Dar ştia cã mai târziu dorul o va cuprinde. « Oare totul o sã fie bine? Da, Cel de sus va veghea asupra noastrã. El ne are în pazã şi ştie ce e mai bine… » Acum nu putea decât sa astepte clipa în care îl va revedea.
