sunt atâţia ce vor face asta fãrã nimic altceva decât o anumitã deferenţã sau o umilã inerţie ideaticã legatã de aceastã zi în care sãrbãtorim naşterea voievodului limbii române ( crãciunul literaturii române) .
În aceste clipe sufletul meu se adânceşte şi se lasã pãtruns de muzica poeziei lui. Aşa cã eu îl voi cânta, cum mã voi pricepe, cum un lãutar ce iubeşte muzica fãrã a cunoaşte notele decât din şoaptele pãsãrelelor.
Ştiu cã eu cânt la fel de bine cum dansa Socrate şi mã aştept la oprobiul cetãţii.
Asta nu mã împiedicã sã-l transform în lacrimã şi sã-l port în ochi. În felul acesta împart din tristeţea lui obrazului meu. Aş vrea sã vã pot spune cum trãieşte inima lui în inima mea dar aţi crede cã exagerez sau ar pãrea ceva banal şi cumva neverificabil. Nu ştiu sã-l mãrturisesc prin cuvinte şi de aceea încerc sã o fac în alt fel însã Dumnezeu a vrut ca eu sã nu pot face asta în nici un fel...mi-a dat voie sã-l iubesc şi sã nu-l cuprind, mi-a permis sã-i pãtrund geniul şi mi-a luat bucuria de a-l împãrţii.
Eu nu voi vorbi despre poet, nu voi cânta decât iubirea lui de ideal şi asta precum un om ce nu poate cãuta dincolo de banal decât prin vis aşa cã eu îl voi visa ca pe o stea...la steaua lui mã voi ruga sã-mi astâmpãre dorul şi luminã sã-mi dea.
Eu ştiu cã fiecare notã ce o înalţ e sortitã vântului. Aşa cã îl voi cânta în gând
şi în inimã îl voi purta în aşa fel încât sã-l pot dãrui prin îmbrãţişare.
La asta mã pricep cât de cât.
De azi nu voi mai vorbi despre Eminescu...vã voi îmbrãţişa!
