Timpul nu vrea nicicum sa mai asculte,
mi-a pus pe umeri anii cei mai grei,
pe par m-a presarat cu flori marunte,
dar nu mi-a scos din minte ochii tai.
S-ar fi putut sa nu stii niciodata
cat te-am iubit si cat te-am adorat,
de n-ar fi spus salcamul de la poarta
la fetele si oamenii din saat.
Mai trec ;i azi si-mi pare c-ai lasat
surasii si ciresii arsi de floare
si zambetul in ceas de sarbatoare...
Rasare luna demna si senina,
zavoiul s-a culcat in amintiri,
eu trec pribeag pe drumul de lumina,
si port povara unei mari iubiri...
