O poezie cu o structurã tradiţionalã - patru catrene, rimã încrucişatã. Cu modestie dusã la grad de pioşenie, eul liric îşi manifestã setea de libertate şi dorinţa de a gãsi adevãrul dincolo de /meandrele concrete/. Postmodernismul ne-a arãtat cã aceste concepte sunt interpretabile şi au un numar infinit de nuanţe. Autorul, însã, readuce la viaţã o accepţiune romanticã. La fel, introduce şi melancolia generatã de trecerea timpului, prietenia, marile iubiri, înfrãţirea prin literaturã.
